jeudi 11 mars 2010

Despre DRAGOSTE, pur si simplu...


E 11. E joi. Si simt cum imi pling fluturii in stomac...

De sase ani incoace incerc in van sa regasesc in ochii oamenilor acea lumina pe care o avea MAMA in ochi.
Si nu o regasesc...


Incerc sa regasesc acea dragoste pe care mi-a daruit-o si pe care m-a invatat la rindu-mi sa o daruiesc celorlalti.
Si nu o regasesc.
..

Incerc sa scot din calendar ziua de 11 martie dar nu pot...

Incerc sa nu mai simt durerea , dar nu pot...

Probabil ca mai tipa inca in mine lacrimele neplinse in cele 189 388 800 de secunde care au trecut de atunci...


Acest text este despre dragoste si atit. Pur si simplu...

Si despre neuitare...

mercredi 10 mars 2010


Daca strabunica mea ar fi raspuns "Da!" eu in forma pe care o cunoasteti sau nu astazi, nu as mai fi fost aici ca sa povestesc. Sa povestesc despre ei, cei ce nu mai sunt dar sunt...
Sau as fi fost sub o alta forma sau n'as fi fost deloc Nu am de unde sa stiu caci nu eu scriu istoria si nici destinele oamenilor.
Stiu insa ca intr-un fel sau altul sunt si "copilul" acestor oameni gravi si seriosi ce ma privesc din albumul de familie. Voi incerca in timpul ce va veni sa sa repovestesc povestile familiei mele plecind de la documentele si scrisorile gasite, dar si de la pozele de familie
Voi incerca sa imi regasesc istoria, sa imi regasesc familia pe care acum o stiu doar din pomelnicele de la biserica . Poate asa imi voi gasi in sfirsit linistea, poate asa ma voi gasi sau ma voi regasi, poate asa voi umple golul ramas dupa ce ei toti au plecat...

mardi 9 mars 2010

Caci eram datoare cu continuarea


Scrisoarea era adresata acestei doamne atit de serioase
pre numele ei Iuliana (Elena) Spulber Slavescu nascuta Wentzel ... strabunica mea.

Atit George Stefanescu, cit si "andrisanta" au intrat de mult in eternitate. Dar nu impreuna caci Iuliana nu l'a ales pe dl. Stefanescu, ci pe un oarecare domn Popescu (oare de unde stiu eu numele asta?!), Alexandru, pre numele sau.
Acum isi dorm eternitatea impreuna la Cimitirul Sf. Vineri alaturi de fiicele lor, Antoneta si Ecaterina, si sotii lor Constantin si Nicolae, de fiul lor Alexandru, cit si de nepotii lor, Alexandru si Mihai-Vasile.
Cu voia dvs, preacinstite cititor, tatal meu...

Mai sunt linga ei si alti Popesti, tot din familie, de care de unii imi aduc aminte vag, iar pe altii nu ii stiu.

Deasupra lor, nelegata de pamint,
caci asa i-a fost voia zboara EA, Angela- Felicia, adica MAMA, fiica Sevastitei si a lui Ion Bereznitki. Un copil fericit si nefericit pina in ziua in care i-au crescut aripi si a plecat fara sa-mi spuna un cuvint: 11 martie 2004....

mardi 2 mars 2010

CUVANT ... INAPOI (caci totul este despre trecut)


Uneori... Uneori totul incepe cu un cuvint, un gest, o privire, o soapta, un vis sau o lacrima sau cu toate acestea laolalta. La mine incepe sau a inceput cu o scrisoare de dragoste... sau amor cum i se mai spunea pe vremea aceea. Nu, nu-mi este adresata, chiar daca poate as fi meritat...Scrisa cu litere de aur pe o foita decolorata de spatiu si timp... Din matase cu inscriptii aurite....

Scumpa doamna,

Cind providenta mi-a acordat fericirea de a face cunostinta D-tra, amabilitatea Dtre mi-a produs o impresiune asa de profunda ca de atunci nu mai am de cit un gând; si as fi dorit de mult ca sa vi'l fac cunoscut, insa respectul ce l'am contra D-tra, mi'a impus o tacere apsoluta, pentru a va pastra "linistea" ce va trebuit ca sa o aveti pâna acum.

Declaratiunea'mi este inspirata de stima ce v'o port si de dorinta ce o am de a fi fericit prin permisiunea ce'mi veti da, de a va iubi si de a fi in eternitate una si aceiasi inima cu a Dtre, daca voiti a deveni consoarta mea?

Al D-tre pentru eternitate,
George Stefanescu
Bucuresci, 27/ 6/ 1893...

PS D-tra, pe româneasca noua adica, Domniei voastre....

Decis'am deci sa ma intorc in timp sa scriu despre toti cei ce au fost si nu mai sunt, dar datorita carora EU SUNT aici si acum.